FRF a anunțat joi, 22 februarie, că vor fi înființate cinci noi clase de fotbal pentru fete, anul acesta, la Liceele cu Program Sportiv
Author: Florentina Ștefan Ciobanu
În afară de „Creditul Fermierului”, legumicultorii vorbesc despre un nou împrumut avantajos. Păunel: „Se poate achiziționa inclusiv teren agricol”
Agricultorii din județul Olt sunt interesați de „Creditul Fermierului”, aprobat de Executiv, la începutul acestei luni. Legumicultorul Ion Păunel, președintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din
Bugetul orașului Drăgănești nu a fost votat nici la a treia încercare. Ce spune primarul
Bugetul orașului Drăgănești nu a fost votat nici la cea de a treia încercare, ședința consiliului local, ce a avut loc miercuri, 21 februarie,
CSM Slatina, primul meci oficial din acest an. Slătinenii întâlnesc, în deplasare, Corvinul Hunedoara
CSM Slatina, echipă ce evoluează în eșalonul al doilea al fotbalului românesc, va disputa sâmbătă, 24 februarie, începând cu ora 11.00, primul meci oficial
Ciucă vrea să nu se depășească linia roșie, la locale: „La firul ierbii există mai multă efervescență”. Ciolacu: „Sunt ferm convins că vom avea și alianțe politice, electorale locale”
Liderii Coaliției au anunțat miercuri, 21 februarie, că vor comasa alegerile locale și cele europarlamentare, oamenii fiind chemați la vot pe 9 iunie. Astfel,
Alegeri europarlamentare și locale, în iunie. Ciolacu: „Este un vot în plus pentru democrație”. DECLARAȚII
Liderii Coaliției, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au anunțat miercuri seara, 21 februarie, că au stabilit calendarul alegerilor din acest an. Astfel, vom avea
AMICAL/Oltul Curtișoara a învins ACSO Filiași
Oltul Curtișoara, echipă ce evoluează în Liga a III-a, a disputat miercuri, 21 februarie, pe terenul sintetic din localitate, un nou meci amical, reușind
Imagini superbe cu drumul Dăneasa-Slatina-Verguleasa. Proiectul de infrastructură a fost derulat de CJ Olt, cu fonduri europene
Directorul ADR Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, a făcut publice mai multe fotografii cu drumul 546 Dăneasa-Slatina-Verguleasa, lucrările de reabilitare fiind finalizate în urmă cu
Primăria Slatina vrea să rezilieze contractul de concesiune cu firma care administrează cimitirul din Slatina. Acțiune în instanță
Primăria municipiului Slatina a anunțat că vrea să rezilieze contractul de concesiune cu firma care administrează cimitirul Strehareți din Slatina. Astfel, cererea va ajunge
Bandă de circulație pentru fluidizarea traficului, în Slatina. Primarul Emil Moț, discuții cu locuitorii din zona sensului giratoriu din cartierul Steaua
Primăria Slatina va realiza, în sensul giratoriu din cartierul Steaua, la intersecția străzilor Ecaterina Teodoroiu și Artileriei, o bandă pe care mașinile ce vin









